Solicitare fonduri judeţene pentru reabilitarea drumului comunal spre Ghindăreşti
Acum două săptămâni vă povesteam despre problemele prezentului și posibilițătile viitorului comunei Ghindărești, „insula” slavă de pe malurile Dunării dobrogene. Dar aceste oportunități depind doar de cum vom putea rezolva cât mai repede problemele actuale cu care se confruntă această comunitate. Un mare semnal de alarmă ar fi trebuit să fie pentru autorităţile locale şi judeţene faptul că peste o treime din locuitorii satului au părăsit ţara, în cea mai mare parte a lor tineri, căutând locuri mai bune de muncă în afară. Dacă la Recensământul Naţional din 2002 se înregistraseră 2700 de persoane, in 2011 comunitatea abia dacă mai număra 1900 de suflete în comuna..şi îmi este frică de faptul că numărul este în continuă scădere.
Cred că ați auzit toți politicienii cum vorbesc să aducă tinerii înapoi in țară, sa reîntregească familiile, dar noi nici măcar nu avem drumurile necesare pe care aceștia să se intoarcă acasă. Si din păcate, singura cale de acces în comuna Ghindărești, drumul comunal DC67, se află într-o stare absolut deplorabilă. Din aceste motive, împreună cu domnul primar Vasile Simion, am depus solicitările necesare către autoritățile județene competente pentru reabilitarea drumului comunal.
Cei aproximativ șapte km de la intersecția Tichilești – DC67 sunt într-o stare foarte proastă, acostamentele de pământ cu multă vegetație, partea carosabilă are viabilitatea foarte rea, rostul longitudinal este crăpat iar îmbrăcămintea asfaltică este plină de gropi, crăpături, plombe sărite și tasări locale. Aceiași problemă o avem și pe sectorul de drum Ghindărești – DN2A, în lungime de aproximativ patru km. În timp ce toți locuitorii acestei comune suferă din cauza acestei situații, fiindu-le îngreunat accesul în comună și mașinile având nevoie constantă de reparații, drumul comunal nu a primit finanțările necesare pentru reabilitare prin programele naționale de dezvoltare.
Astfel, prima solicitare am formulat-o către Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, unde am solicitat sprijinul administratorului special pentru rezolvarea acestei probleme. Atât eu cat și domnul primar suntem conștienți de faptul că drumurile comunale nu intră în atribuțiile RAJDP Constanta și că o astfel de lucrare nu este cuprinsă în “Programul cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri pentru anul 2017 finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța”, însă având în vedere lipsa fondurilor proprii ale primăriei și proiectul neaprobat spre finanțare din fondurile naționale, este singura soluție viabilă pentru reabilitarea acestui drum. Această cerere a fost facută și în ideea în care, în acest moment se lucrează pentru reabilitarea drumului județean DJ223, drum cu care se intersecteaza DC67, nefiind necesară deplasarea pe distanțe mari a utilajelor din dotarea RAJDP, traducându-se în costuri mai mici pentru regia judeteană. Vă prezint în link-ul următor solicitarea depusă de catre mine la RAJDP Constanța: Ghindăresti – RAJDP
Cea de a doua solicitare am adresat-o președintelui Consiliului Județean Constanța, căruia i-am solicitat respectuos să aprobe, la următoarea ședință a CJC, repartizarea pentru comuna Ghindărești a unei sume defalcate din TVA pe anul 2017 pentru finanțarea unor lucrări de plombare/reabilitare la drumul comunal, așa cum au mai beneficiat și alte localități în acest an (Adamclisi, Aliman, Amzacea, Castelu, Comana, Costinești, CuzaVodă, Lipnița, Deleni, Lumina, MihaiViteazu, Nicolae Bălcescu, Oltina, Săcele, Seimeni). Pentru cei interesati, pot accesa link-ul următor pentru a vedea adresa oficială: Ghindaresti – Cjc – DC67
Alături de domnul primar Vasile Simion așteptăm răspunsurile celor două autorități județene și suntem conștienți că o astfel de lucrare ar putea avea doar un caracter temporar, pentru „a trece iarna”, cheltuielile fiind prea mari cu reabilitarea acestuia la standarde europene. Dar sunt convins că anul viitor, lucrând impreună, vom putea obține fondurile necesare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru ca drumul comunal DC67 sa ajungă la standardele dorite de către comunitatea dunăreană.
Dacă doriți să aflați mai multe despre localitatea Ghindărești, vă propun să citiți și următorul material: https://bogdanbola.ro/ghindaresti-intre-legendele-trecutului-problemele-prezentului-si-posibilitatile-viitorului/172
Sursa foto: https://www.facebook.com/VisitGhindaresti/?fref=ts