Despre război hibrid si propagandă la „Zilele Securităţii Naţionale”

Aşa cum vă spuneam ieri, în acest sfârşit de săptămână, am avut plăcerea de a lua parte, alături de colegii mei din Tineretul Naţional Liberal filiala Constanţa, la evenimentul „Zilele Securităţii Naţionale la Marea Neagră”, organizat de Institutul de Studii Populare, în parteneriat cu Centrul pentru Studii Europene Wilfried Martens şi Societatea Liberală. Cele trei mari teme de discuţie în cadrul lucrărilor acestui seminar au fost: situaţia geopolitică a României şi starea Armatei Române, problema refugiaţilor din ţările arabe şi creşterea pericolului terorismului în Europa şi dezvoltarea ideei de război hibrid în zona României.

Dacă în articolul de ieri am vorbit despre situaţia geopolitică a României şi despre problema refugiaţilor din ţările arabe, ultima parte a acestui seminar s-a concentrat pe explicarea noţiunii de „război hibrid” şi pe mijloacele de propagandă care sunt folosite în acest nou tip de război rece. Pentru cei care nu au citit prima mea relatare de la Zilele Securităţii Naţionale la Marea Neagră, vă invit să accesaţi urmatorul link: http://bogdanbola.ro/despre-securitatea-nationala-la-marea-neagra/331

Având nişte lectori care au dobândit de-a lungul anilor o experienţă vastă în acest domeniu, precum Narciz Balaşoiu, doctor în Securitate Naţională şi Informaţii la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, general lt. în rezervă Valentin Petre, care este şi preşedintele Grupului de Lucru al Experţilor în Logistică a ţărilor partenere, Vlad Nistor, director general al Institutului Diplomatic Român şi fost consilier prezidenţial şi Ionuţ Rites, preşedintele Centrului de Strategii Aplicate şi expert în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate, discuţiile au fost extrem de complexe, cu multe puncte de vedere, astfel încât ne-au permis nouă să ne facem o idee cât mai completă asupra situaţiei geopolitice reale a României.

Despre război hibrid şi dezvoltarea lui în zona României

Modalităţile prin care un război se poartă în acest mileniu s-au schimbat mult, deoarece mobilizarea nu intervine atunci când este declarat războiul, ci neobservată, intervine mult înainte de asta. NATO a denumit această formă de conflict „război hibrid” – o noţiune care se referă la o arie extinsă de acţiuni ostile, în care forţa militară reprezintă doar o mică parte, şi care sunt executate în concertare, ca parte a unei strategii flexibile, cu obiective pe termen lung.

Modelul cel mai discutat în cadrul Zilelor Securităţii Naţionale a fost cel din Ukraina, unde implicarea Rusiei în problemele interne ale Ucrainei a început cu ani în urmă:

  • în 2010, sistemul ucrainean de computere a devenit ţinta unui malware cunoscut sub numele de Snake, care a afectat zeci de sisteme diplomatice şi guvernamentale
  • a folosit gazoductele ca un instrument de presiune foarte puternic asupra liderilor politici ucraineni cel puţin din 2008
  • mii de conturi false şi grupuri pe reţelele de socializare care făceau parte din propaganda anti-NATO (cea pro-rusă era mai voalată)
  • odată cu alungarea lui Viktor Ianukovici, Rusia a trecut la o nouă fază – a aprovizionat separatiştii rebeli din estul Ucrainei cu un arsenal vast de armament greu: de la tancuri şi artilerie până la sisteme anti-rachetă sofisticate

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre războiul hibrid din Ucraina, puteţi citi chiar de pe site-ul oficial al NATO: http://www.nato.int/docu/review/2015/also-in-2015/hybrid-modern-future-warfare-russia-ukraine/en/index.htm

Chiar dacă Rusia este principalul exponent în acest război hibrid mondial, alte state, care au resursele şi voinţa necesară la dispoziţie, încep să folosească această tactică. Potrivit experţilor, Iranul a investit sume enorme în dezvoltarea de capacităţi de atac cibernetic, dorind să o folosească ca o nouă parghie politică regională, bazându-se pe enorme resurse energetice şi pe o mass media este ferm controlată. De asemenea, China face eforturi importante de a-şi asigura hegemonia în zona sa de influenţă, mai ales prin acţiuni de propagandă şi spionaj.

Având în vedere faptul că specificul noţiunii de „război hibrid” nu îl reprezintă lupta pentru teritorii, ci pentru minţile cetăţenilor altor state, fiind războaie nedeclarate unde esenţiale nu sunt slăbiciunile militare, ci cele societale, toţi cei prezenţi în acest weekend la seminar au fost de acord că acest tip de război se poartă în acest moment şi în România, iar spaţiul informaţional a devenit un câmp de luptă. Cel mai recent exemplu este atacul cibernetic denumit GoldenEye, care a lovit iniţial băncile, instituţiile guvernamentale şi companiile ucrainene, se răspandeşte rapid în întreaga lume şi a blocat deja sistemele informatice ale unor companii din Spania, România, Marea Britanie şi Danemarca.

„Acțiunile informaționale” s-au rafinat din 2013, anul apariției „doctrinei Gherasimov, denumire dată după generalul Valeri Gherasimov, pe atunci șeful Statului Major al armatei ruse, care la acea dată a scris un articol în care a indicat direcțiile strategice de urmat în cazul unei confruntări. „Regulile de război însele s-au schimbat. Rolul mijloacelor non-militare în atingerea obiectivelor politice și strategice a crescut și, în multe cazuri, aceste mijloace au o eficiență mai mare decât puterea armelor. Metodele aplicate într-un conflict se concentrează mai mult în direcția utilizării la scară largă a măsurilor politice, economice, informaționale, umanitare, ținându-se cont de potențialul de protest al populației”, preciza Valeri Gherasimov.

Oricine este interesat de acest subiect şi este atent la informaţiile apărute în spaţiul online, realizează că această strategie este în plină desfăşurare în ţara noastră. Potrivit lectorilor din cadrul seminarului, există patru caracteristici ale propagandei anti-NATO/pro-ruse care se regăsesc în spaţiul virtual, parte componentă din acest război hibrid:

  • Folosirea unui număr mare de mass-media tradiţionale, site-uri de știri false și armate de trolli plătiți
  • Uneori, știrile conțin un sâmbure de adevăr, dar distorsionează realitatea. De multe ori însă, ceea ce se transmite este pură ficțiune, fotografii trucate, evenimente înscenate.
  • Rapiditatea și continuitatea
  • Deși, în mod tradițional, consistența și persuasiunea merg mână în mână, propaganda rusă a demonstrat că „țintele” pot fi convinse și altfel, prin explicații alternative, teorii și acuzații, totul pentru a distrage atenția și a observa care zvonuri devin credibile

Despre Zilele Securităţii Naţionale, din punct de vedere european

Având în vedere toate cele expuse mai sus, în încheiere doresc să mai menţionez un singur aspect, care mi-a suscitat cu siguranţă interesul şi ar putea reprezenta o soluţie pentru toate problemele enumerate: în cadrul Zilelor Securităţii Naţionale a participat şi Niklas Novaky, în calitate de reprezentant al Centrului pentru Studii Europene Wilfried Martens şi specialist al Parlamentului European pe probleme de securitate şi apărare. Acesta ne-a vorbit despre proiectul propus Comisiei europene privind crearea unei noi structuri civile şi militare, autonome şi permanente, denumită „European Security and Defence Union” (ESDU), care ar avea ca principal scop redefinirea conceptului de securitate europeană, militară dar şi civilă.

Dacă în 2003, în Strategia Europeană de Securitate se spunea că: „Europa nu a fost niciodată mai prosperă, mai sigură şi mai liberă”, multe s-au schimbat în rău după acel moment. Terorismul şi radicalizarea propriilor cetăţeni, atacurile cibernetice tot mai numeroase, atitudinea agresivă a Rusiei (atât în Crimeea cât şi în mediul online european – război hibrid) dar şi cea izolaţionistă ale Statelor Unite ale Americii, boom-ul demografic pe continentul african, expansiunea Chinei şi situaţia extrem de volatilă din peninsula Coreea, au condus la nevoia adaptării strategiei defensive a statelor europene în faţa acestor noi ameninţări.

Chiar dacă este o idee mai veche, din 2015, Uniunea Europeană de Securitate si Apărare a început să fie promovată tot mai mult în Parlamentul European, principalul ei susţinător fiind Germania. O astfel de structură ar fi condusă de un consiliu al Miniştrilor Apărării din ţările UE, ar încuraja crearea unui fond comun al Uniunii Europene pentru apărare şi de asemenea, a unei academii europene pentru pregătirea militarilor şi ofiţerilor. ESDU îşi propune de asemenea să atragă şi statele non-NATO în acest sistem de apărare comun şi integrat, tocmai pentru a asigura o flexibilitate crescută sistemului defensiv european.

Pornind de la această idee, în iunie 2017 Comisia Europeană a înfiinţat Fondul European pentru Aparare (EDF), din care se vor finanţa activiţăti de cercetare şi dezvoltare de noi programe militare de apărare, estimându-se că bugetul anual va fi de 1.5 miliarde de euro dupa 2020. Dacă sunteţi interesaţi să aflaţi mai multe detalii, vă recomand acest comunicat de presă al Comisiei Europene: http://europa.eu/rapid/press-release_IP-17-1508_en.htm

Dar despre acest subiect şi impactul pe care îl va avea asupra Uniunii Europene, vă voi informa într-un viitor apropiat, după ce voi primi mai multe informaţii de la partenerii noştri europeni.

Avatar

Bogdan Bola

Lasă un răspuns