Ghindăreşti – între legendele trecutului, problemele prezentului şi posibilităţile viitorului

„Insula” slavă de pe malurile Dunării dobrogene este unul dintre motivele pentru care am gândit şi conceput DanuBio, prima strategie judeţeană de turism şi dezvoltare intercomunitară pe linia Dunării.
Aici în Ghindăreşti, comunitatea ruşilor-lipoveni este majoritară (94% din totalul populaţiei) şi reprezintă astăzi, la fel ca și în trecut, o comunitate puternică şi statornică, ancorată în prezent dar conştientă de moştenirea sa, care îşi conduce existenţa după precepte vechi de sute de ani. Însuşi marele Nicolae Iorga, istoric dar şi prim-ministru al României (da, am avut şi o altfel de clasă politică în ţara noastră) descria cu multă afecţiune comunităţile ruşilor-lipoveni din România: „Case curăţele, cu fereştile mari, îngrijit spălate, curţi pline de coşare, de poieţi, de tot felul de curioase înjghebări de scânduri. Câni sălbateci latră în curţile cu îngrijire închise. (…) Vorbesc ruseşte încet, moale. (…) Sunt lipovenii noştri, staroverţii, ortodocşii credinţei celei vechi. (…) Să cetească, aceasta e norma vieţii lor. Nicăieri cartea nu e mai scumpă tuturor sufletelor decât aici. Orice vechi volum masiv închide adevărul etern cu care necontenit trbuie păstrat contactul. Şi cartea ţine sufletele blânde şi bune”.

1. Legendele trecutului

Strămoşii celor din Ghindăreşti s-au desprins din matca populaţiei ruse din regiunea fluviilor Volga, Nipru si Don,  în timpul prigoanei religioase pornite în Rusia la mijlocul secolului XVII de către Nikon, Patriarhul Moscovei. Odată cu deschiderea Rusiei către obiceiurile occidentale, acest patriarh, numit de către piosul ţar Alexei I al Rusiei (Alexei Mihailovici), a pornit o serie de reforme profunde în cadrul Bisericii Ortodoxe (căpătând apoi şi o tentă politică), care au fost întâmpinate cu multă rezistenţă, mai ales din partea staroverilor – credincioşii de rit vechi. Unele dintre cele mai cunoscute măsuri întreprinse atunci de către patriarh şi ţar au fost ca toţi supuşii coroanei să îşi radă bărbile şi să adopte veşminte europene. La 1656, un sinod i-a declarat pe credincioşii tradiţionali schismatici (rascolnichi) iar cârmuirea, pusă în slujba bisericii, a întreprins o prigoană sălbatică împotriva lor, persecuţiile împotriva acestora fiind legalizate. Din aceste motive, mulţi au ales drumul pribegiei, răspândindu-se în lumea întreagă şi pe aproape toate continentele, ajungând şi în zona ţării noastre, la marginea Imperiului Otoman.
Mi s-a povestit cum staroverii ajunşi în zona noastră a Dunării, au înnoptat puţin mai sus de locaţia satului de acum, iar preotul a spus că acolo unde se va auzi cântând cocoşul a doua zi de dimineaţă, îşi vor stabili şi ei comunitatea…şi aşa a luat fiinţă Ghindăreşti. Nu ştiu cât de adevărat sau de fals este, însă ştiu cu siguranţă că printre localitățile cu majoritate ruso-lipoveană, Ghindăreștiul are statut de așezare relativ ”tânără”, adică recent întemeiată (de aceea denumirea rusească înseamnă ”Cea nouă”- Новенькое) iar prima atestare oficială a localităţii are loc în anul 1864.
În România, urmaşii vechilor credincioşi de rit vechi sunt cunoscuţi sub numele de lipoveni, dupa numele copacului din al cărui lemn fugarii confecţionau diverse obiecte de uz casnic, icoane etc, pe care apoi le vindeau („lipa” în limba rusă înseamnă tei). Ruşii-lipoveni formează astăzi, la fel ca și în trecut, o comunitate frumoasă, plină de energie, cu principii clare legate de viața în comunitate, care a contribuit din plin la diversitatea culturală şi buna convieţuire în spaţiul dintre Dunăre şi Mare. Şi chiar dacă lucrurile s-au schimbat mult în jurul nostru, în mileniul vitezei şi al realităţii virtuale, timpul pare puţin încremenit, deşi toată lumea munceşte cât e ziulica de lungă, tradiţiile şi credinţa s-au păstrat de-a lungul anilor (chiar şi în perioada comunistă), biserica reprezentând un reper în viaţa comunităţii.

2. Problemele prezentului

Însă o comunitate nu se poate hrăni doar din legende şi credinţă, nu poate supravieţui acestui secol dacă nu va fi conectată la realităţile zilelor noastre. Un mare semnal de alarmă ar fi trebuit să fie pentru autorităţile locale şi judeţene faptul că peste o treime din locuitorii satului au părăsit ţara, cautând locuri mai bune de muncă în afară. Dacă la Recensământul Naţional din 2002 se înregistraseră 2700 de persoane, in 2011 comunitatea abia dacă mai număra 1900 de suflete în comuna..şi îmi este frică de faptul că numarul este în continuă scădere. Mai mult decât atât, pentru cei care vin de mai mult timp în comună, schimbarile se pot vedea cu ochiul liber: dacă acum zece ani, erau zeci de lotci trase la ţărm, aşteptându-şi pescarii să iasă pe Dunăre, acum abia dacă mai vezi câteva. La fel ca şi în localitatea dunăreană Rasova, titulatura de „sat tradiţional pescăresc” începe să îşi piardă din semnificaţie, pescarii tradiţionali (nu, nu sunt acelaşi lucru cu familia tradiţională) fiind sufocaţi de birocraţie şi de neputinţa autorităţilor de la Bucureşti de a înţelege acest fenomen.
Am stat de vorbă cu doi pescari bătrâni din localitate care mi-au explicat cât de simplu s-a ajuns în situaţia aceasta: pentru a pescui în mod legal pe Dunăre, îţi sunt necesare cam un portbagaj de documente (ca să fii pescar autorizat, trebuie să fii persoană juridică…), deoarece aşa au înţeles cei de la „centru” că vor scăpa de braconajul piscicol. Finalitatea a fost însă una diametral opusă faţă de ce au gândit legiuitorii: blocând accesul pe Dunăre al pescarilor tradiţionali, cei care foloseau aceleaşi instrumente de sute ani, au permis braconajul nestingherit celor care pescuiesc cu carbid sau curent electric. Dacă vă întrebaţi cum este posibil, este foarte simplu: pescarii din comunităţile dunărene au avut mereu şi rolul de „gardieni ai Dunării”, de a proteja fondul piscicol, tocmai deoarece acesta era „modus vivendi” pentru ei, reprezenta posibilitatea de a îşi hrăni familiile, nu acela de a se îmbogăţi.
Dacă începem să coroborâm toate aceste aspecte:
  • birocraţia excesivă pentru autorizare
  • plecarea în străinătate, forţată aş spune tot de mediul politic, al tinerilor din satele pescăreşti
  • braconajul excesiv pe Dunăre, care aproape a dus la dispariţia peştilor.
  • lipsa unei legislaţii europene unitare privind pescuitul pe Dunăre (de ex. în privinţa prohibiţiei)
începem să ne formăm o părere tot mai sumbră în ceea ce priveşte viitorul satelor dunărene din judeţ.

3. Posibilităţile viitorului

Chiar şi în aceste condiţii, nu cred că este totul pierdut în acest moment, iar Ghindăreştiul, aşa cum l-am cunoscut eu, cred că are puterea să devină un punct de reper pentru orice turist care ajunge în judeţul nostru sau pentru orice pescar care doreşte să îşi încerce norocul să prindă „Monstrul”. !!!!Insa acest lucru nu cred că va fi posibil fără intervenţia şi sprijinul urgent al tuturor autorităţilor locale, judeţene şi centrale şi fără un plan comun cu celelalte localităţi dunărene.
În „DanuBio”, strategia pentru turism în localităţile din zona Dunării, am propus Consiliului Judeţean Constanţa ca masură imediată, reabilitarea dumului judeţean DJ 223 şi a drumului comunal DC67 Tichileşti-Ghindăreşti-DN2A. Drumul comunal, în lungime de aproximativ 12 km, se află într-o stare avansată de degradare şi ar putea descuraja şi pe cel mai înfocat pescar sau cel mai curios turist să vină în localitate (nu mai spun de pagubele produse maşinilor locuitorilor, care zilnic trebuie să parcurgă acest traseu absolut înfiorător). Dacă la solicitarea privind DJ223 răspunsul a fost unul pozitiv, lucrările începând deja şi sperăm să se termine până la sfârşitul acestui an, pentru drumul comunal încă nu avem un răspuns. Din acest motiv, voi formula săptămâna care urmează o solicitare direct către Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, solicitându-le să vină în sprijinul comunităţii prin reabilitarea singurei căi de acces în comună.
Tot în strategia „DanuBio”, am propus un parteneriat între comunele Topalu şi Ghindăreşti pentru realizarea unei piste de biciclete, care să „meargă” de-a lungul Dunării, oferind cicliştilor aproximativ 10 km de peisaje superbe şi aer curat. De acest proiect ar beneficia comunitaţile locale prin promovarea zonei, micii agenţi economici printr-un flux nou de clienţi, se pot face cunoscute obiceiurile tradiţionale şi mâncărurile specifice. Sinceri să fim, borş de peşte cu apă din Dunăre nu se mai mănâncă pe nicăieri ca la noi în Dobrogea, iar scordoleaua de ştiucă (peştele  ţinut la sărat câteva zile, lăsat apoi la desărat câteva ore, fiert şi pus  în interiorul unui piure de cartofi, asezonat cu mujdei şi oţet) şi pampuski (un fel de placintă cu brânză) sunt preferatele mele.
De asemenea, am propus în DanuBio amenajarea unui Muzeu Etnografic în Ghindăreşti, pe care sper sa îl realizăm cu sprijinul unui bun prieten şi coleg din localitate dar şi cu ajutorul conducerii unităţii administrativ teritoriale. La un astfel de proiect, toată comunitatea va putea da o mână de ajutor, donând obiecte specifice tradiţiilor comunităţii şi zonei respective, fiind o modalitate foarte eficientă de a reînvia sentimentul de mândrie locală.
La nivel judeţean, am propus deja ca localitatea să fie promovată cât mai mult în viitoarea Strategie de Dezvoltare a Judeţului Constanţa şi să beneficieze de fondurile necesare dezvoltării comunităţii, putând astfel să încurajăm tinerii plecaţi din ţară să se întoarca în comună. Ghindăreştiul este una dintre puţinele comune în care am fost în judeţ şi am văzut flori plantate în faţa caselor şi curţi foarte îngrijite, dar mai ales este una dintre singurele comune care beneficiază de o promovare foarte bună pe reţelele de socializare (vă invit să intraţi pe pagina https://www.facebook.com/VisitGhindaresti/?fref=ts  şi felicitări tinerilor care se ocupă de administrarea acesteia).
În urma discuţiilor avute cu domnul primar Vasile Simion, dar şi cu alţi primari din zona DanuBio, voi depune toate diligenţele necesare pentru a implica toţi parlamentarii din Constanţa, indiferent de coloratura politică, într-o dezbatere cu autorităţile locale, pentru a găsi soluţii împreună la problema pescuitului pe Dunăre. Consider că doar printr-un efort comun, în folosul cetăţeanului, putem aduce o schimbare benefică acestei legislaţii păguboase care aproape a distrus tot ce ţine de pescuitul dunărean şi putem salva această insula de autentic şi armonie cu lumea, unde cultura tradiţională ne poate salva fiinţa şi identitatea.
P.S. Pentru cei interesati de „DanuBio”, strategia pentru turism în localităţile din zona Dunării, puteti accesa link-ul urmator „DanuBio” – http://bogdanbola.ro/danubio/64
#VisitGhindaresti
Avatar

Bogdan Bola

Lasă un răspuns