Dramaticele încleștări din toamna lui 1916 în Dobrogea

După urcarea sa pe tron la data de 11 octombrie 1914, Ferdinand, noul rege al României, citește mesajul tronului în cadrul Camerelor reunite la 15 noiembrie, moment în care întreaga Europă era mistuită de flăcările războiului. Deputatul conservator Nicolae Filipescu răspunde acestui mesaj printr-un discurs ce sintetiza în mod magistral aspirațiile neamului: „Ești trimisul lui Dumnezeu ca să împlinești visul unui neam… De aceea, mărirea ce ți-o urăm, Sire, este: să te încoronezi la Alba Iulia sau să mori pe câmpia de la Turda”.

Începutul Campaniei din Dobrogea

Detaliu din Mausoleul de la Mărășești

Pentru realizarea acestui măreț ideal, Armata Română părăsește „neutralitatea armată” și în noaptea de 27 – 28 august 1916 declanșează campania de eliberare a Transilvaniei, dublată de o atitudine defensivă pe toată linia Dunării și în Dobrogea. Venind în ajutorul trupelor austro-ungare aflate în dificultate, comandamentul bulgar, inspirat de cel german, a trecut la ofensivă în sectorul dobrogean al frontului, pe direcția principală Bazargic-Medgidia. Superiorității tehnice și mecanice a bulgarilor, slabei combativități a trupelor ruse, li s-au adăugat grave greșeli ale comandamentului român. Acestea sunt cauzele care au permis inamicului să ne provoace înfrângeri dureroase şi să ne alunge din Cadrilater în numai câteva zile.

Se părea că Dobrogea va fi ocupată în scurt timp dar, în ciuda incapacității generalului Basarabescu, regimentele Diviziei 9 Infanterie Dobrogea opun o rezistență îndârjită pe aliniamentul Sarsânlar – HasKioi – Alfatar (toate comune din regiunea Silistra, fostul Cadrilater), salvând situația și permițând retragerea Diviziei 19 aflată în pragul distrugerii. Generalul Mackensen preia comanda acestui front pe care l-a întărit cu o brigadă germană și o divizie turcă. Urmărind să exploateze succesele obținute la Turtucaia, Bazargic, Silistra inamicul atacă cu putere în zona lacului Oltina. Cu sprijinul eficient al flotilei noastre, unitățile Diviziei 9 Infanterie resping pe atacatori, provocându-le pierderi sângeroase, pe câmpul de luptă căzând în fruntea escadronului său și prințul Wilhelm de Hessa, nepot al împăratului Wilhelm.

Soldați români în spatele frontului din Dobrogea

La 14 septembrie, pentru scurtarea liniei frontului s-a hotărât retragerea trupelor pe aliniamentul Rasova – Cobadin – Topraisar – Tuzla. Generalul Averescu, care preia comanda acestui sector la 15 septembrie, constată că pe hârtie forțele noastre par a fi suficiente pentru menținerea frontului, însumând 9 divizii: 6 românești, două rusești și una sârbă. În realitate, numai două divizii au efectivele complete și odihnite, restul fiind într-o stare avansată de oboseală și cu rândurile rărite. La 16 septembrie el se întâlnește cu noul comandant al Diviziei 9, generalul Petala și scrie în „notițele zilnice din războiu”: „el personal e încrezător ,dar îmi descrie starea trupelor în culori negre”.

„Pe aici nu se trece”

Această apreciere s-a dovedit a fi infirmată chiar din acea zi de către soldații diviziei. Între 16 şi 22 septembrie, Mackensen și Toșev pornesc o nouă ofensivă, bulgarii, germanii și turcii atacând în valuri succesive liniile noastre. Se răspunde cu contraatacuri disperate, purtate de cele mai multe ori la baionetă. În Jurnalul de operațiuni al Regimentului 9 vânători aparținând Diviziei 9 sunt menționate frecvent asemenea atacuri: „când trupele noastre ajungeau la 50-60 m de inamic, acesta fugea, refuzând lupta la baionetă… în urma unui asemenea atac, inamicul a părăsit 20 de tunuri și câteva mitraliere, retrăgându-se la peste 1000 m sub amenințarea baionetei”.

Trupele române lansează un balon pentru a se proteja de avioanele în picaj. Acestea puteau avea si rol de puncte de observație

La 18 septembrie ofensiva este reluată asupra localității Cocargea paralel cu forțarea pătrunderii în spațiul dintre Cobadin și mare. Divizia 9 și Divizia sârbă primesc o lovitură cumplită care le decimează rândurile dar nu cedează nici un metru de teren. Rezervele noastre se desfășoară și intră în luptă direct din marș, contraatacând la baionetă cu rămășițele unităților din linia întâi. Bulgarii fug și se îngroapă în teren, căci nu mai au forță ofensivă: regimentele Varna și Vrața sunt distruse, Diviziile Sofia și Preslov sunt retrase datorită pierderilor grele.

Ofensivei centralilor i se răspunde de către comandamentul român, la inițiativa lui Averescu, cu „manevra de la Flămânda”- capodoperă a artei militare românești – și o contraofensivă în Dobrogea. În concepția lui Averescu ,,după împingerea spre sud a armatei Mackensen din Dobrogea obiectivul final ar trebui să fie luarea contactului cu Armata de la Salonic (a aliaților noștri)”. Din nefericire în Transilvania, generalul Falkenhayn începe o puternică ofensivă care pune în derută apărarea noastră, în timp ce la Dunăre forțele concentrate se confruntă cu mari greutăți datorită furtunii ce împiedică trecerea fluviului, ruperii podului de către flotila austro-ungară și concentrării unor puternice forte în sectorul de debarcare. Diviziile din Dobrogea atacă pe toată lungimea frontului și reușesc să înainteze 8-10 km în liniile dușmane. Regimentul 40 Călugăreni ocupă pozițiile forțelor turcești și capturează 7 tunuri care au fost trimise la București și au fost așezate la picioarele statuii ecvestre a Mihai Viteazul. Situația critică din Transilvania a impus oprirea ofensivei și trimiterea forțelor concentrate la Flămânda pe linia Carpaților, slăbind astfel apărarea Dobrogei.

„Românii preferau să fie împușcați decât să se dea prinși”

Coloană de prizonieri turci, sub paza unui rus, în Dobrogea 1916

După două săptămâni de acalmie, la 19 octombrie, a început o nouă ofensivă pe direcția Topraisar unde se aflau Regimentele 9 și 40 Infanterie, având pe flancuri regimentele Diviziei 19. Bombardamentul devastator anunță apropierea asaltului final. Drapelele regimentelor sunt aduse în prima linie și toți jură că nu vor ceda pozițiile decât cu prețul vieții. Trei zile au atacat valurile infanteriei germane, bulgare și turcești, dar nu au reușit decât să înalțe zi de zi mormanele de morți din fata pozițiilor noastre. Din păcate, aliații noștri aflați la flancul stâng, diviziile 61 și 115 ruse, s-au retras după un simulacru de rezistentă. Între lacul Tuzla și mare se infiltrează cavaleria germană și bulgară care ocupă Techirghiolul și Agigea. Pozițiile de la Topraisar sunt învăluite și trupele române, amenințate cu încercuirea, se retrag.

În sectorul Cobadin, rușii se retrag fără să anunțe Divizia sârbă care este învăluită și decimată. Comunicatul german anunță capturarea a 3300 prizonieri din care numai 300 români, recunoscând că ,”românii preferau să fie împușcați decât să se dea prinși”. La 21 octombrie Constanța este ocupată de trupele bulgare care masacrează toți răniții capturați și toți civilii prinși pe străzi. Statuia lui Ovidiu este dărâmată și mutilată de acești soldați sălbăticiți de propagandă naționalistă bulgară, ca și cum ar fost unicul argument al continuității noastre pe acest pământ.

Trupele de ocupație patrulând străzile Constanței în noiembrie 1916

Retragerea nu a căpătat proporțiile unui dezastru, dar pierderile grele au transformat diviziile în regimente, iar batalioanele în companii, ceea ce a dus la imposibilitatea închegării unei linii continue de front, la pierderea orașelor Medgidia și Cernavodă, după ce, cu ajutorul minelor Hertz umplute cu fulmicoton umed, podul lui Anghel Saligny este aruncat în aer. Cu ajutorul unor noi unități rusești frontul se stabilizează pe linia Dăieni – Babadag. Retragerea generală spre Moldova a antrenat și unitățile aflate în Dobrogea care sunt retrase până la 3 ianuarie 1917.

Timp de doi ani populația va trăi coșmarul unei sălbatice ocupații militare fiind cu inima alături de vitejii care în vara lui 1917 au spulberat visurile lui Mackensen, iar în decembrie 1918 au pus din nou piciorul pe pământul Dobrogei.

Epilog

Acest articol a fost scris de tatăl meu și a apărut în nr 9 al revistei „Marina Română”, editată de Marină Militară, din octombrie – noiembrie 1991. Pe atunci, nu exista internetul și atâtea forme de comunicare și de aflare a informațiilor, de aceea am ales să îl transcriu în mediul online, deoarece recunosc ca ma mândresc mult cu activitatea și lecțiile pe care mi le-a dat despre istoria noastră. Mi s-a părut important pentru mine ca munca lui, pe vremea în care activa ca istoric/muzeograf  în cadrul Muzeului Militar National „Regele Ferdinand I”, filiala Constanta, să nu se piardă cumva în negura timpului. Sper că v-a făcut plăcere acest rezumat al Campaniei militare din Dobrogea în „toamna pătimirii noastre” din anul 1916, iar dacă mai doriți, vă pot recomanda o altă filă din istoria Marelui Război, scrisă de data aceasta de mine: https://bogdanbola.ro/epopeea-armatei-romane-in-valea-uzului-in-toamna-patimirii-noastre-din-1916/749

Avatar

Bogdan Bola

Lasă un răspuns